Materializarea restransa de date publicate

Materializarea restransa de date publicate

Inutil precum o rugaciune-n vreme de criza,
Vrei sa pui mana indiferent de miza,
Ai ajuns important ca pentru eschimosi o priza,
Iar printre mecanici adie o visatoare briza.

Viata ta contine o zi de cateva luni
Si crezi ca va fi aceeasi timp de cativa ani buni
Desi e una, te doboara treptat
Si un sarpe la gat, iti sopteste "S-a terminat!".

Momente-n care ai vrea sa vezi cimitirele pline,
Altele-n care in loc de cimitire sa fie rauri line
Lipsit de sprijin ca un batran fara carje,
Privesti filmul neputinios cum se scurge

S-au scurs atatea lacrimi cate rasete au spart tacerea
Dar mai multe clipe-ntunecate au zdrunicat artera.
Nu-i prima oara cand explic:
Doar vestile bune vin in plic!

Vreau ca toti: ceva mai bun,
Ceva sa loveasca cu mii de volti ca o ghiulea supraincarcata dintr-un tun,
Ceva sa nu-ntrerupa curentul electric
Dar sa distruga orice fel de camp magnetic.

Lovit slab, ca un urs polar atins de frig,
Se aude ca o soapte, nu-i nevoie sa strig.
Afectat precum un condamnat pe viata pedepsit cu moartea,
S-a terminat iar caseta, intorci tu partea?

Nu se scufunda ca nu-i pe apa.

Nu se scufunda ca nu-i pe apa.

Ne gasim cu totii pe acelasi vapor,
Fiecare o cabina, un singur motor.
Nu esti primul ce te-ai gandit sa schimbi sensul
Si nici ultimul care se crede alesul

Si eu am crezut ca ma vad de sus
Dar cand m-am uitat din stanga de pe cer, speranta mea s-a dus
Nu-s stabilite elemente generale de diferentiere si nu vor fi
Ca mine si ca tine mai sunt alte sute de mii

Deja pare gol vasul, confund oamenii cu puntea
Si-mi fac mereu curaj - cateodata nedreptatit - de a ridica fruntea.
In ultimul timp, vasul a mers inainte fara oprire,
Iar pentru cina mi-a dat doctorul scutire

Care munte? Care izvor?
Esti acelasi indiferent de popor.
Falsitate si indiferenta.
Acum sunt lipsit de orice fel de esenta.

Am iesit sa iau aer curat,
Dar astia care au facut cabinele, nu stiu cum au lucrat:
La mine la geam e fum si pe pereti se plimba umbre stranii.
La tribord loveste un alt tsunami.

Prabusirea ta, triumful stancii

Prabusirea ta, triumful stancii

Cazut adanc in infinit presupus,
Sfori nu exista ca n-a fost om sa le lege.
Urci pe piatra abrupta, sub tine cactus,
Greseste cine crede ca se poate autointitula rege.

Rece-i jos, temperatura direct proportionala cu altitudinea.
Pentru a urca, ca prima unealta-i atitudinea,
Nu-i rost sa te uiti visator la cel cu doi metri mai sus,
Cand ai putea tacticii tale de urcare sa-i adaugi un plus

Grija ridicata, echilibrul vital,
Cercetarea treptei superficial,
Dezechilibru domina fractiunea,
Vagabondeaza ratiunea.

Intinzi mana spre camarad mai jos,
Cutit ascuns, rana pan' la os.
Ochi blanzi, multumire adanca,
Nu uita, inca te afli pe stanca.

Elemente exterioare exercitate constant,
Vantul bate-n locuri netede cu puterea unui elefant.
Gandeste mai intai, experianta te-nvata
Nucleul straluceste orbitor cand totul atarna de-o ata.

Vezi mana dreapta, loc instabil,
Te-anunta calatorul amabil
Schimbi pozitia, sfatul ascultat,
Unde ti-a fost capul? Acum e pe asfalt.

Nu-i doar gheata e si foc,
Nu te scula devreme, inca mai e loc,
Nu arunca prea puternic privirea,
Echilibrul se pierde, e tarziu... Trezirea!

Radeai c-a nimerit piatra aparent stabila,
Nu mai e amuzant cand piatra ta-i o bila.
Razi in cadere? Nu, retraiesti clipele fericite,
Ai cazut cu dorinte neimplinite.

Sunt doi bani, acum, cat esti bogat,
O avere cand s-a terminat.
Macar stii ca data viitoare
Niciun lucru neimportant nu moare.

Fa o pauza, ai urcat mult.
Acum fata de cei de jos te vezi mai cult.
Dar uneori asta-ti fura privirea
Si ca rascumparare se vrea gandirea.

Pacat, ai capatat prea multe lipsuri,
Incerci de la altul, material de umplere sa furi.
Nu-i atacul defensiva perfecta
Cand din stanga vine o lovitura directa.

Nu, doar va iubeste

Nu, doar va iubeste

Retardat mintal, zburam spre zenit,
Dramă profesionistă prin abur vede al nostru venit.
Corb cu o aripa, nu-i vazut pentru credit,
Renaşterea e-ncoronata treptat cu merit.

Inactiv, dependent, neputincios far’ de speranţă
Nu se va retrage când e vorba de clanţă.
Nu a murit ultima restanţă,
Petele dispar pictate-n faianţă.

Nu-i filtrată, e ignorată
Se-nvarte ca o roată patrată.
Înecat în mare sărată,
Conştiinţă frustrată.

Pat confortabil, dezordine-n sertar,
Ecou stins; lovitura cu mortar.
Vârful nu-i jos, defensiva: Portar,
N-ai voie să treci strada, cadru funerar.

Zâmbet distorsionat ipocrit afişat,
Te prinde vânătorul repetând obsesiv “ratat”.
Ape izvorăsc excesiv incă nu s-a terminat,
Ai pus pauză şi l-ai minimalizat.

Nu învinge binele mereu,
Dovadă vie un ateu.
Greşit, inconştienţa atârnă greu…
N-ai înteles, nu-i vorba de niciun zeu.

Flori picurate brutal

Flori picurate brutal

Peisaj intins cu dragoste pictat,
L-ai gasit iar desi a fost mutat.
Esti bucuros sa-l revezi dupa atata vreme
Si sa vezi cum incet, sterge ale tale semne.
Purifica privirea râul ce curge lin,
Mangaie auzul cantecul fin,
O floare iar in mana tin,
Si sufletul reinviat de fericire plin.
Ce bine ca s-a oprit si ceasul
Si nimeni nu-mi mai cronometreaza pasul…
Soarele ma vegheaza parca pentru infinit
Si aura calda cu grija m-a-nvelit.
Sunt ingrijit, nu protejat
Sunt pe patratica unde nu se poate da sah-mat.

Privind absent spre cer,
Ceva nu-i in regula, halucinatie sper.
Un val negru acopera orizontul
Intunecand cu repeziciune fondul.
M-am ridicat mirat din starea de visare
Spre vechiul tărâm nu vad nicio carare.
Sunt tot aici, nu am unde sa merg,
Nu are rost in cerc s-alerg
M-am invartit destul atata vreme,
Am schimbat nepasator numeroase steme.
Nu mai fug, privesc atent;
Cum ploaia penetreza pamantul lent.
Nu e dureros, e educativ
Alergand dupa experienta precum un sportiv.

Care-i linia ce separa cele doua parti?
Nu s-au fabricat niciodata aici harti…
Am incercat sa-mi desenz una provizorie
Dar nu am facut decat sa incoronez esecul cu glorie

Decor incolor pictat de Cronos

Decor incolor pictat de Cronos

Lovituri puternice de fulger,
Se lasă de sub nori si pier,
Nu m-aştept ca ploaia să se termine,
Atâta timp cât mă udă doar pe mine.
Din depărtări o pată de soare cu trasaturi fine,
Am încercat constant să văd doar părtile pline.

Parcă să simt nu mai am timp
Prin lumina slaba iar mă plimb,
Parcă gândirea clară nu mai funcţionează
Şi acea pasăre nu mă mai colorează.
Nu mai suport aceste garduri inutile,
Ce mă despart de mult doritele soluri fertile,
Pe care le merit prin muncă dreapta,
Mă-ntreb dacă voi reuşi să las o pată.
Nu-s curios, nici diferit
Dar nu mai rezist ca până şi cuvântul sa-mie fie oprit!
Făra drepturi mă tin cu poarta-nchisă…
Aş da cu pumnii sa obtin o fisă.
Am drepturi respinse mereu,
Orice tentativa de ridicare e incheiată cu un croşeu.
Şi trist e momentul in în care,
Cel pe care l-ai iubit, la gâtul tău sare fara reţineri, rece sa te omoare.

Cerul nu cade, ii place sus.

Cerul nu cade, ii place sus.

Căutăm deseori, peste ale noastre capete cer senin,
Vrem să vedem mereu când privim în sus un soare plin
Să nu mai fim nevoiţi să trecem prin chin
Şi să nu ne mai lovească picăturile, ci sa ne mângâie lin…

Căutam un loc ascuns, unde vântul nu izbeşte,
Unde nu suntem nevoiţi să ne zbatem neputincioşi precum un peşte,
Un loc unde să nu te mai strângă durerea ca un cleşte,
Unde cerul senin, vreme buna vesteşte…

E trist să trăieşti hrănit cu vise
Dar când atâtea lucruri incă-s nepermise
Si nu se mai vând la intrare fise,
E greu să scapi de becurile permanent stinse…

Sentimentele se schimbă haotic,
Nu mai ramâne acelaşi peisaj exotic,
Nu se mai îmbină gândurile în acelaşi ritm eufonic
Şi trecerea de la o trăire la alta se desfaşoară sonic.

Păsări pornesc hotărâte spre cer,
Eu jos, le privesc neîncetând să sper
Că vor avea un zbor lejer
Şi la intoarcere, in cioc vor ţine, al liniştii ser…

Îl admir pe melc că se simte in cochilie bine
Dar aş fi curios să-l văd că se-nchide şi el in sine…
Rămân pe masă aceleaşi sticle pline
Dar n-au capac, au fost deschise… Nu ştiu de cine.

Ploaia-ncepe când mintea se deschide,
Din ea curgând rapid gânduri precum nişte fluide.
Ploaia se opreste subit…
Prea tarziu, pasarile au murit.

Griuri colorate

Griuri colorate

Cladire-nalta, sub nori s-arata,
Viu colorata, cu grija lucrata.
Interioru-I pe etaje structurat,
Trepte invizibile, puzzle neasamblat
Eu m-am grabit, de frica impins
Nu-mi placea sa alerg cu becul stins,
Am zis ca-i bine sa caut treptele cu atentie
Pentru a ma ridica incet la fiecare pretentie
Si bine-a fost si este pentru mine
Dar e nevoie de balans pentru a ma mentine
Si nu sunt singur, in blocul fara capat
Cu totii suntem inchisi aici, porti cu lacat.
Si ne-ntalnim pe diferite trepte
Sa urcam sunt diferite retete
Putem sa-mpingem, sa urcam, sa ignoram
Dar blocul e imposibil sa-l schimbam.
Acum scara-mi e luminata
Podeaua etajului e fisurata
N-am numarat treptele vreodata
Dar stiu precis ca n-a fost decat una singura-ntunecata (a nu se-ntelege c-a fost doar una, au fost mai multe.)
De unde stii ca-i colorat afara
Daca tu niciodata n-ai plecat din scara?
Pai…In cateva nopti cand toti dormeau
Am pasit afara fara sa vreau.

Nu aripile te-nalta

Nu aripile te-nalţă

Nu e-ntuneric când s-a stins lumina
Aşa că-n zadar continui a te mai închina,
Cand acelaşi licurici se crede soare
Şi acelaşi suflet de mii de ani tot moare.
Nu-i podea, nu-i tavan, nu-s pereţi,
Nu eşti blocat între lacuri limpede si munţi semeţi.
Dar nu eşti liber
Când păsările lovite de ploaia de fier pier…
Şi-i trist să vezi aceeaşi uşă dar prin alt vizor…
Să vrei mereu să porneşti de la-nceput şi să n-ai motor.
Dar dacă nu eşti pe podea, nu cazi?
Nu,mă, ti-am mai zis. E uşor să zbori peste brazi.

Voci interioare mă seaca de energie
Capul mi-l lasă gol, fără palarie,
Iar la sfârşit parcă-s mai aproape
Şi uşor ni se-nchid ale noastre ploape.
Atunci, eu, imi şoptesc:
Copile, nu mai agita zarurile pentru a le arunca pe un teren plat,
Mai bine pregăteşte-ţi la şah urmatoarea mişcare pentru a da mat.

Inflorirea unui gând

Inflorirea unui gând

Întinsă câmpie pentru priviri s-arată,
Nivel parţial egal, pe-o pajişte lata.
Privirea amanunţită, dezvăluie clar,
Vechi fire de iarba, copaci înalţi acum par.
Stele nu sunt, lumină proprie interioară,
Rar se extinde pentru celalalte-afară.
Şi e un sol fertil secţionat inegal,
O mişcare greşită e-un act letal,
Iar tot ce-am scris pare banal.
Toate-s la fel, acelasi ţesut, aceeaşi forma,
Acelaşi ritm, toate-s studiate dupa aceeasi norma.
Aplecaţi mereu de forţa eoliana,
Totu-i haotic precum mişcarea Browniana.
Si deşi dese, impânzesc decorul si produc vătămare
Ele-ntre ele exercita slabe forţe de frecare.
Copaci dispar precum apar,
Loviţi de un gust amar
Degajat de firele marunte
Înarmate cu presiuni crunte…
Şi atacă, se alintă,
Cu un glas tacut de flintă,
Inonştienţi incă mai trăim…
Lumina-i departe… N-o mai gasim…

Sub cer, pe gânduri

Sub cer, pe gânduri

Aripi albe-nalţă sub priviri,
Acelaşi stol destinat nesfarşitei plutiri,
Cu vântu-n faţă se luptă iar
Doborate cazând, fără speranţă par…
Dar drumul e-nalt si crunt
Capăt necunoscut, p-un zbor mărunt.
Cad ele răpuse rând pe rând,
Pamantul cutremurat le sprijina retras.
Iar Soarele străbate pas cu pas
Acelaşi orizont infinit
P-un ritm de vals, capu-i pitit
Si totu-n jur parca-i oprit.
Norii voioşi s-au depărtat
Aşteptand o raza dar fara rezultat,
Gânditoare spera şi priveşte
Ca cerul intr-o zi sa dea semne ca se dezlipeşte.
Şi lângă cea puternică lumină mă opresc
La înalţimea firului de iarbă pămantesc
Şi parcă acum o aripa zvâcneste
Gata de zbor, speranţa ma răpeşte.
Recercetând aceeasi ramură ofilită
Padurea de ale noastre priviri, rămâne pitita.
Rămas mereu in urma mea
Acelaşi eu ce parcă vrea
Să zboare peste plumburii nori,
S-ajunga Soarele păşind pe flori
Şi sa cunoasca fiecare parte
Din cea grădina necunoscută-n nopate.
Dar aripile se desprind
Şi-n adâncul lui acel colind,
Ce cântă ne-ncetat pentru a ţine
Cu putere piept celor ce or sa vie.
Păsarile-s captive-n colivie,
Iar noi neştiutori, zacem în sicrie.