Cerul nu cade, ii place sus.
Căutăm deseori, peste ale noastre capete cer senin,
Vrem să vedem mereu când privim în sus un soare plin
Să nu mai fim nevoiţi să trecem prin chin
Şi să nu ne mai lovească picăturile, ci sa ne mângâie lin…
Căutam un loc ascuns, unde vântul nu izbeşte,
Unde nu suntem nevoiţi să ne zbatem neputincioşi precum un peşte,
Un loc unde să nu te mai strângă durerea ca un cleşte,
Unde cerul senin, vreme buna vesteşte…
E trist să trăieşti hrănit cu vise
Dar când atâtea lucruri incă-s nepermise
Si nu se mai vând la intrare fise,
E greu să scapi de becurile permanent stinse…
Sentimentele se schimbă haotic,
Nu mai ramâne acelaşi peisaj exotic,
Nu se mai îmbină gândurile în acelaşi ritm eufonic
Şi trecerea de la o trăire la alta se desfaşoară sonic.
Păsări pornesc hotărâte spre cer,
Eu jos, le privesc neîncetând să sper
Că vor avea un zbor lejer
Şi la intoarcere, in cioc vor ţine, al liniştii ser…
Îl admir pe melc că se simte in cochilie bine
Dar aş fi curios să-l văd că se-nchide şi el in sine…
Rămân pe masă aceleaşi sticle pline
Dar n-au capac, au fost deschise… Nu ştiu de cine.
Ploaia-ncepe când mintea se deschide,
Din ea curgând rapid gânduri precum nişte fluide.
Ploaia se opreste subit…
Prea tarziu, pasarile au murit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu