Sub cer, pe gânduri

Sub cer, pe gânduri

Aripi albe-nalţă sub priviri,
Acelaşi stol destinat nesfarşitei plutiri,
Cu vântu-n faţă se luptă iar
Doborate cazând, fără speranţă par…
Dar drumul e-nalt si crunt
Capăt necunoscut, p-un zbor mărunt.
Cad ele răpuse rând pe rând,
Pamantul cutremurat le sprijina retras.
Iar Soarele străbate pas cu pas
Acelaşi orizont infinit
P-un ritm de vals, capu-i pitit
Si totu-n jur parca-i oprit.
Norii voioşi s-au depărtat
Aşteptand o raza dar fara rezultat,
Gânditoare spera şi priveşte
Ca cerul intr-o zi sa dea semne ca se dezlipeşte.
Şi lângă cea puternică lumină mă opresc
La înalţimea firului de iarbă pămantesc
Şi parcă acum o aripa zvâcneste
Gata de zbor, speranţa ma răpeşte.
Recercetând aceeasi ramură ofilită
Padurea de ale noastre priviri, rămâne pitita.
Rămas mereu in urma mea
Acelaşi eu ce parcă vrea
Să zboare peste plumburii nori,
S-ajunga Soarele păşind pe flori
Şi sa cunoasca fiecare parte
Din cea grădina necunoscută-n nopate.
Dar aripile se desprind
Şi-n adâncul lui acel colind,
Ce cântă ne-ncetat pentru a ţine
Cu putere piept celor ce or sa vie.
Păsarile-s captive-n colivie,
Iar noi neştiutori, zacem în sicrie.