Inflorirea unui gând

Inflorirea unui gând

Întinsă câmpie pentru priviri s-arată,
Nivel parţial egal, pe-o pajişte lata.
Privirea amanunţită, dezvăluie clar,
Vechi fire de iarba, copaci înalţi acum par.
Stele nu sunt, lumină proprie interioară,
Rar se extinde pentru celalalte-afară.
Şi e un sol fertil secţionat inegal,
O mişcare greşită e-un act letal,
Iar tot ce-am scris pare banal.
Toate-s la fel, acelasi ţesut, aceeaşi forma,
Acelaşi ritm, toate-s studiate dupa aceeasi norma.
Aplecaţi mereu de forţa eoliana,
Totu-i haotic precum mişcarea Browniana.
Si deşi dese, impânzesc decorul si produc vătămare
Ele-ntre ele exercita slabe forţe de frecare.
Copaci dispar precum apar,
Loviţi de un gust amar
Degajat de firele marunte
Înarmate cu presiuni crunte…
Şi atacă, se alintă,
Cu un glas tacut de flintă,
Inonştienţi incă mai trăim…
Lumina-i departe… N-o mai gasim…